Slovenia are o poziție comună cu România în cazul bugetului UE, sprijină aderarea la Schengen în 2013

Slovenia are o poziție comună cu România în cazul bugetului UE, sprijină aderarea la Schengen în 2013
Publicat: 23/11/2012, 13:26
Actualizat: 28/09/2018, 10:25

Ministrul sloven al afacerilor externe, Karl Erjavec, a declarat, joi, după o întâlnire cu ministrul român de Externe, Titus Corlățean, că țara sa sprijină aceeași poziție ca și România în cadrul negocierilor de la Bruxelles privind bugetului UE, dar și aderarea la spațiul Schengen în 2013.

„Avem poziții comune în ceea ce privește politica de coeziune, colaborăm foarte bine ca membre ale aceluiași grup al Prietenilor Coeziunii și în acest context aș dori să-mi exprim speranța că președinții noștri vor avea succes în demersurile pe care le întreprind astăzi la Bruxelles. Ambele state depind în mare măsură de alocarea acestor fonduri și fără o alocare corespunzătoare este greu să ne închipuim că vom avea parte de o dezvoltare corespunzătoare în acest domeniu”, a susținut Karl Erjavec.

El a precizat că Slovenia sprijină aderarea României la Schengen, „mai ales că criteriile tehnice sunt îndeplinite”, exprimându-și convingerea că țara noastră va deveni în curând una dintre țările acestui spațiu.

La rândul său, Titus Corlățean a subliniat necesitatea unui buget corect construit atât pentru politica de coeziune, cât și pentru domeniul agriculturii.

„Avem poziții comune în dosare importante așa cum este discuția în curs la Consiliul European extraordinar privind necesitatea alocării unui buget corect la capitolul coeziune, facem parte din aceeași familie a grupului de Prieteni ai Coeziunii. Avem aceeași poziție, un interes important și pentru un buget corect în domeniul agriculturii, sprijin pentru continuarea proceselor de lărgire, de extindere în Balcani a Uniunii Europene, dar și a NATO”, a spus ministrul român de Externe.

De asemenea, el a precizat că România se bucură de prijinul Sloveniei inclusiv în ceea ce privește aderarea la spațiul Schengen, cu frontierele maritime și aeriene în luna martie 2013, dar și cu frontierele terestre până la finele anului viitor.

Ministrul sloven al afacerilor externe a menționat că, în virtutea consolidării relațiilor celor două țări, președintele Sloveniei va efectua anul viitor o vizită în România, iar premierul român va avea o vizită în Slovenia.

Titus Corlățean a arătat că anul acesta s-au aniversat 20 de ani de relații bilaterale cu Slovenia, iar în ultimii zece ani schimburile economice dintre cele două state s-au triplat, ajungând la 600 de milioane de euro.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea